top of page
Caută

Cum sa ajungi sa ai incredere in tine

Investeste timp si rabdare pentru a-ti creste increderea in sine

Vedem adesea in jurul nostru oameni care au succes, sunt intr-un moment al vietii lor in care pare ca nimic nu le sta in cale, pare ca au reusit sa-si indeplineasa toate obiectivele si par fericiti si impliniti pe toate planurile. La fel de adesea, atunci cand vei intreba un asemenea om care este reteta succesului, acesta iti va spune ca este vorba despre implicarea mai multor factori precum timpul, rabdarea, munca constanta si increderea in sine.


Ei bine, da. Eu sunt de parere ca exista o reteta a succesului, care este diferita pentru fiecare dintre noi, insa ingredientul comun, de care avem nevoie cu totii este incredrea in sine.


Ce este aceasta si cum se obtine?

O intrebare care ne macina pe fiecare dintre noi este „Ce este increderea in sine si cum pot face sa o obtin?”. In primul rand, vom stabili ce este de fapt increderea in sine, pentru ca adesea, exista o confuzie intre aceasta si stima de sine. Este foarte important ca in viata noastra sa existe un echilibru intre elementele care ne caracterizeaza pentru ca doar astfel, putem fi un om desavarsit; cu bune si cu rele.


Ce este increderea in sine?


Intr-o definitie uzuala am putea spune ca increderea in sine se refera la nivelul de siguranta si certitudine pe care il avem in raport cu ceea ce stim sa facem, ceea ce gandim si ceea ce putem face. Cu alte cuvinte, increderea in sine este, de fapt, o evaluarea sincera la care ne supunem pe noi insine. Astfel, daca suntem niste indivizi activi din punct de vedere social, daca avem foarte multe reusite in viata, putem spune ca suntem persoane care incredere in sine ridicara. De ce? Pentru ca suntem constienti de capacitatile si abilitatile noastre si stim ca acestea ne pot duce pe culmile succesului. Reversul este de asemenea posibil, pentru cei care sunt timizi, nu reusesc sa comunice si nu au reusite semnificative pe plan profesional.


Cum apare increderea in sine?

Atunci cand intalnim un om care are o incredere crescuta in sine, suntem tentati sa spunem ca „s-a nascut asa”, „lui ii este usor, pentru ca increderea sa este nativa”. Ei bine, acest lucru nu este adevarat. Increderea, la fel ca alte compuse care alcatuiesc caracteristici ale unei persoane se dobandeste in timp. Aceasta nu este in niciun caz adevarat, pentru ca increderea nu se mosteneste genetic si cu siguranta nu se transmite din generatie in generatie.


Este foarte important sa intelegem ca increderea in sine este adesea infleuntata de factori externi, precum mediul in care ai crescut, oamenii care te-au inconjurat, dar in acelasi timp, porneste si de la felul in care ne vedem si ne percepem pe noi. Incederea in sine inseamna, in primul rand, sa intelegem ca noi suntem factori care o pot influenta, noi suntem cei care decidem cat de crescuta sau scazuta este aceasta si noi suntem singurii care o pot gestiona.


Cum putem dobandi increderea in sine?


Increderea in sine este o caracteristica la care trebuie sa lucrezi in timp, nu este ceva care apare peste noapte. De aceea este foarte important sa intelegi ca pas cu pas, vei reusi sa capeti incredere de care ai nevoie pentru a ajunge intr-un anumit punct in viata ta. Desi nu exista un sablon care trebuie urmat, pentru ca fiecare dintre noi are caracteristici diferite, exista totusi cateva lucuri pe care le poti face pentru a lucra la increderea in sine.


In primul rand este foarte important sa stiti si sa intelegeti ca nu toate lucurile vin in acelasi timp. Increderea in sine este un proces indelungat care se construiest ein timp, iar tu trebuie sa fii pregatit pentru eventualele esecuri si trebuie sa iti asumi riscuri. Acestea de vor ajuta sa iesi din zona de confort si sa experimentezi lucruri noi. In al doilea rand este important sa incerci sa vezi partea buna a lucrurilor, astfel incat sa constientizezi ca esti intr-un proces de dezvoltare si ca fiecare provocare noua te invata ceva nou.


Increderea in sine se construieste cu pasi mici, cu rabdare si cu ajutor. Este foarte important sa constinetizam ca nu suntem singuri si ca in fiecare dintre noi exista ceea ce ne trebuie pentru a ne creste increderea. Din acest motiv, in timpul sedintelor de life coaching vin in sprijinul tau pentru a te ajuta sa-ti dezvolti increderea si pentru a te face sa intelegi ca acesta este o caracteristica a ta pe care noi nu trebuie decat sa o cultivam impreuna. Ne vom axa pe trasaturi pe care tu deja le ai, si caramida cu caramida, vom construi o persoana increzatoare in sine, care isi cunoaste valoarea si capacitatile.







25 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate
bottom of page